 |
| Pr. Amfilohie, anul 2007. Foto: Claudiu Târziu |
Părintele
Amfilohie Brânză, duhovnicul Mănăstirii “Adormirea Maicii Domnului” de
la Diaconeşti – Bacău, face parte din stirpea, tot mai rară azi, a
soldaţilor neînfricaţi ai lui Hristos. Îi simţi puterea din prima clipă.
Privirea dreaptă, vorba hotărâtă, strângerea de mână fermă îi arată
dârzenia. Dar pe cât de milităroasă îi este prezenţa, pe atât de largă
inima – în care primeşte cu blândeţe şi empatie toate durerile şi
zbaterile celor care vin să i se spovedească. Pentru fiecare are un
cuvânt de folos, o mângâiere, o îmbărbătare şi un zâmbet. Căci acest
călugăr încruntat şi plin de cerbicie, pe care nu te-ai mira să-l vezi
încins cu o sabie, ştie să zâmbească.
Deşi e mereu aglomerat de urgenţe, găseşte timp pentru toţi cei care îi cer ajutorul duhovnicesc.
Când
acceptă să mai ţină câte o conferinţă pentru tineri, sălile se umplu
până la refuz. Părintele Amfilohie e iubit şi preţuit atât pentru ce
spune, dar şi pentru cum spune. Este un mărturisitor curajos şi
neconvenţional. De câţiva ani însă, şi-a rărit apariţiile publice din
afara mănăstirii. Şi cu atât mai căutat este. Aşa încât am găsit foarte
potrivit să avem un scurt dialog cu sfinţia sa despre bucuria
Crăciunului şi despre cum ajungem la ea.
“Să nu lăsăm ascunsă icoana Naşterii Mântuitorului sub zgura păcatelor noastre!”
-
Preacuvioase părinte, Înalt Preasfinţitul Bartolomeu, vrednicul de
pomenire arhiepiscop al Clujului, spunea cândva că Naşterea Domnului e o
sărbătoare a purităţii: Fecioara, fără de stricăciune, Îl naşte pe Cel
Fără de Păcat. Câţi dintre creştinii care mai vin astăzi la biserică
sau care vă trec pe sub epitrahil la spovedanie, mai au conştiinţa
acestei sărbători a purităţii – ea singură fiind motivaţia pentru noi
de a ne curăţi?
-
Nici nu vă daţi seama câtă dreptate are acest mare vizionar al
Bisericii noastre, a cărui lipsă o simţim din plin şi pe care nu o putem
acoperi noi toţi acum. Definiţia Naşterii Domnului ca sărbatoare a
purităţii nu este doar o formulare teologică într-o Pastorală de
Crăciun, ci afirmarea unui fapt existenţial minunat, care se petrece an
de an sub ochii noştri. Îmbrăcaţi cu ce au, apăsaţi de griji, minţiţi
şi sărăciţi, creştinii noştri, aşa cum sunt ei, vin la biserică de
Crăciun să primească mângâiere, pace şi bucurie. Şi primesc. Pentru că
mai toţi credincioşii, nu numai cei ce se spovedesc, ci şi cei care
aprind doar o lumânare sau aduc un pomelnic la altar, vin cu credinţa
că Pruncul dumnezeiesc, care S-a născut, cât şi Fecioara Maică, ce Îl
ţine în braţe, îi cheamă într-adevăr la o sărbătoare a bucuriei şi
împăcării, şi mai ales a purităţii. Asta este puterea Praznicului.
Setea de absolut şi de puritate este sădită în firea noastră prin actul
creaţiei şi omul şi-o potoleşte mai ales la această Sărbătoare a
Naşterii Domnului.
 |
| Pr. Amfilohie, în 2003, predicînd la Mănăstirea Făgeţel (Bacău). În spate se vede stareţul mănăstirii, părintele Andrei. Foto: Doru Cătălin Vîntu |
-
Postul Naşterii Domnului este un post al bucuriei, pentru că acum ne
bucurăm că se naşte Mântuitorul. De ce trebuie să postim şi într-un
astfel de moment de bucurie?
-
Să ştiţi că în dreptul acestui Praznic nu vorbim de bucurie în sensul
obişnuit al cuvântului, ci de o bucurie anume, de o sfântă bucurie,
adusă pe pământ de Dumnezeu şi vestită prin îngeri: ”Iată, vă
binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a
născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”.
Este vorba de o bucurie unică, de natură dumnezeiască, ce cunoaşte
trepte de intensitate pe măsura purităţii noastre. Puritate deopotrivă
trupească şi sufletească, ce se realizează numai prin rugăciune şi
post. Cu alte cuvinte, dacă nu te înfrânezi de la toate poftele
trupului, nu ai cum să simţi bucuria Naşterii Sale. E ca şi cum o icoană
extraordinar de frumoasă ar fi acoperită de straturi groase de fum şi
praf – şi atunci, chiar dacă ea rămâne splendidă pe dedubt, noi nu ne
putem bucura de frumuseţea ei. Să nu lăsăm ascunsă icoana Naşterii
Mântuitorului sub zgura păcatelor noastre!
“Cuvântul Mântuitorului te face să nu mai simţi foame, sete sau oboseală”
-
Dar chiar şi atunci când postim, ne bucurăm noi în mod real de
Naşterea lui Mesia, Cel care ne poate salva sufletul, sau mai degrabă
ne bucurăm tot de cele ale trupului, care însoţesc sărbătoarea aceasta?
 |
| Pr. Amfilohie în toamna lui 2010. Foto: Claudiu Târziu |
-
Vedeţi, tocmai în aceasta constă valoarea postului pentru Praznicul de
care vorbim. Că ne ajută să gustăm din adevărata bucurie a Naşterii
Domnului, nu să rămânem la aspectul exterior al sărbătorii, cel
material. Iubirea cu care Pruncul Iisus ne atrage spre El produce în
suflet o bucurie mai presus de tot ceea ce este pământesc. În preajma
Lui, inima omului îşi pierde atracţia către cele materiale. Pătrunsă de
Harul Duhului Sfânt, se mişcă spre stări superioare de simţire şi
cunoaştere faţă de cele din planul lumesc. Aşa se explică cum miile de
oameni care se ţineau după El ca să-L asculte stăteau nemâncaţi cu
zilele, pătrunşi fiind de puterea cuvintelor Sale. Nu mai simţeau foame,
sete, oboseală, căci de toate le ţinea loc cuvântul Mântuitorului.
Dacă n-ar fi Acesta Dumnezeu şi dacă n-ar lucra prin El asemenea
Putere, n-ar mai exista astăzi creştinismul. Experienţa postului ne
ajută să ne încredinţăm de aceste adevăruri, prin schimbările care se
produc în sufletul nostru. Nu există să posteşti cum se cade, adică să
te opreşti nu numai de la o anume mâncare, dar să-ţi curăţeşti şi
gândurile, prin rugăciune, şi să nu simţi într-adevăr bucuria
sărbătorii.
-
De ce credeţi că, an de an, Crăciunul devine tot mai mult un pretext
comercial, o celebrare a nevoilor sau a mofturilor de ordin material, şi
tot mai puţin una a tresăririlor sufleteşti, mistice? De ce nu mai
simţim suflul tainei îndărătul spectacolului?
-
Eu nu văd ca lucrurile să stea aşa. Imaginea aceasta, probabil,
încearcă să o impună o televiziune şi o presă mai puţin ortodoxă, ce nu
se poate ridica mai sus de interesul comercial ori de aspectul
circului. Însă Taina Sfintei Sărbători, care nu se poate filma şi nici
fotografia, este vie şi lucrătoare în continuare. Ea stă în puterea lui
Dumnezeu şi-n inimile tuturor celor care o trăiesc şi se bucură de ea.
Toate bisericile sunt pline de oameni, cine nu vede asta? Şi nu doar
de Paşti şi de Crăciun, ci în tot timpul anului. De ce? Fiindcă “în om
este sădită informaţia împlinirii sale” – cum spune foarte frumos
părintele profesor Constantin Coman – care-l mişcă permanent spre
împlinirea standardelor la care este menit să ajungă. Adică la măsura
absolută, pe care o poate realiza doar în Biserică.
“Lumea se îndreaptă încotro arată Dumnezeu cu degetul”
-
Totuşi, tot ce se întâmplă în jurul nostru, de la lipsa de înţelegere
şi compasiune pentru aproapele până la crime de stat, arată că lumea se
despiritualizează accelerat. Iar unii creştini sunt de părere că
fenomenul nu e întâmplător sau natural, ci parte a unui plan urzit de
puternicii lumii. Au dreptate, sau mai degrabă răul nu e în afară, ci
înlăuntrul nostru?
-
Să ştiţi că răul se găseşte atât în afara, cât şi înlăuntrul omului.
Însă altceva este mai important să ştim. Că de rău nu putem scăpa nici
cu bani, nici cu arme, nici cu petrol, nici cu diamante, nici cu
tehnologie, ci doar cu puterea lui Dumnezeu. Cât despre mai marii lumii,
l-am întrebat şi eu pe părintele Iustin de la Petru Vodă cum că ei au
în plan cutare şi cutare lucru… Şi ştiţi ce mi-a răspuns? “Măi băiete,
măi, Dumnezeu se uită la ei ca la nişte copii, măi”. Adică să înţelegem
că lumea se îndreaptă încotro arată Dumnezeu cu degetul, nu unde cine
ştiu eu cine îşi face planuri să o ducă. Despiritualizarea lumii,
urzită de unii sau de alţii, cum spuneţi, prin materializarea vieţii, o
să-l împingă şi mai tare pe om spre Biserică, deoarece o să-l convingă
şi mai mult că fără Dumnezeu nu poate nimic şi nu valorează nimic.
- Totuşi, cum ne putem păstra intactă bucuria acestui eveniment unic şi mântuitor: Naşterea Domnului?
-
Cu cât vom pune capăt împrăştierii dinafară, cu atât ne vom apropia
lăuntric de Hristos. Tăcerea, postul, metaniile, spovedania şi Sfânta
Împărtăşanie, rugăciunile de noapte, înfrânarea, nevoinţa, lacrimile,
milostenia şi cititul cu meditaţia ne vor ajuta să-L atragem pe Domnul
ca să Se nască şi în sufletele noastre. Trebuie un pic de osteneală şi
de stăruinţă ca să ajungem la mângâierile duhovniceşti.
“Să luptăm cu răul din noi şi din lume după pilda noilor martiri ai poporului român”
-
Spre încheiere, îmi permit să vă pun o întrebare personală. Care a
fost cel mai frumos Crăciun petrecut de sfinţia voastră înainte de
călugarie?
-
Cele mai frumoase sărbători ale Crăciunului le-am trăit pe când eram
un copil nevinovat şi cu sufletul curat. De aceea şi astăzi, în
mănăstire fiind, aş da orice să mă pot apropia de Hristos din nou, ca
şi atunci, cu suflet de copil.
-
Ştiu că la fiecare Crăciun Mănăstirea Diaconeşti le pregăteşte
credincioşilor câte o bucurie: ba un CD cu colinde interpretate de
maici, ba o icoană nouă, ba o carte de folos… Ce veţi face anul acesta?
- Cu ajutorul lui Dumnezeu, maicile au reuşit să pregătească la timp două bucurii pentru Crăciunul de anul acesta: “Poezii cu iz de Filocalii”,
o carte pentru cei mari şi mici cuprinzând versuri cu tâlcuri
duhovniceşti şi Calendarul pe 2012, cu un conţinut special: este vorba
de Părinţii români care au pătimit în închisorile comuniste (Pr. Arsenie
Papacioc, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Dimitrie Bejan, Pr. Dumitru
Stăniloae, Pr. Ilie Lăcătuşu, Pr. Arsenie Boca ş.a.) pictaţi de maici în
manieră iconografică, cu o scurtă prezentare a vieţii lor. Mesajul pe
care vrem să-l transmitem astfel, acum, la Naşterea Domnului, este
acela al luptei cu răul din noi şi din lume şi al păstrării demnităţii
creştine şi naţionale, după pilda pe care aceşti noi martiri ai
poporului român ne-au lăsat-o prin viaţa şi învăţăturile lor.
CLAUDIU TÂRZIU
PS:
I-am luat acest interviu părintelui la începutul postului Naşterii
Domnului, dar, din anumite motive, apare abia acum şi numai aici.
Înfiinţată
în anul 1998 şi având hramul “Adormirea Maicii Domnului”, Mănăstirea
Diaconeşti se află în comuna Agăş, judeţul Bacău, într-un loc de o
deosebită frumuseţe. Obştea este de maici. Părintele protosinghel
Amfilohie este singurul preot slujitor şi duhovnicul obştei.
La
mănăstire se ajunge din DN 12A, mergând spre Vest, pe un drum
pietruit, care urcă în pădure. Biserica este din lemn, în stil
ştefanian. În mănăstirea mai există şi un paraclis de iarnă, cu hramul
“Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.
Claudiu Tarziu